Despre noi

Suntem o echipă ambițioasă, dornică de autodepășire, cu înalt grad de pregătire, ce manifestă o grijă deosebită față de profesie și față de client.

Experienţa individuală, de peste 20 ani, atât în domeniul juridic cât şi al executării silite, se reflectă în calitatea actului de executare, precum şi în parteneriatele dezvoltate cu specialişti de prim rang din toate domeniile adiacente activităţii de executare silită (avocaţi, experţi evaluatori, notari, experți contabili, organe ale forţei publice, detectivi etc.), aleşi în urma unor criterii stricte de competență, ceea ce conferă eficienţă şi profesionalism activităţii noastre. O atenţie specială este acordată respectării stricte a cadrului legal, fapt ce conduce la statornicia actelor și acţiunilor corespunzătoare acestei faze a procesului civil.

Introducere

Societate Civilă Profesională de Executori Judecătorești “Dumitru, Iancu & Asociații” este specializată în recuperarea creanțelor și își desfășoară activitatea cu seriozitate și profesionalism.

Societatea îşi desfăşoară activitatea pe raza Curţii de Apel a Municipiului Bucureşti, având următoarea competenţă teritorială:

  • Municipiul Bucureşti
  • Judeţul Ilfov
  • Judeţul Călăraşi
  • Judeţul Giurgiu
  • Judeţul Ialomiţa
  • Judeţul Teleorman

Executorul judecătoresc este principalul organ de executare cu plenitudine de competență de executare în materie civilă, fiind investit prin lege cu îndeplinirea operative a unui serviciu de interes public.Actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și dată, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.

Beneficii
  • Ne desfășurăm activitatea cu devotament, bazându-ne pe încredere și respect în relațiile cu partenerii noștri;
  • Asigurăm transparentă în organizarea licitațiilor și efectuarea cu maxima celeriatate a procedurilor de executare;
  • Ne adaptăm cu ușurință la modul de interacționare al clienților;
  • Garantăm confidentalitatea datelor din cadrul dosarelor instrumentate, respectând dispozițiile legale și având la bază o deontologie corect implementată;
  • Oferim partenerilor nostri acces rapid la informatiile din dosare atat in mod direct, la sediul nostru, cat si prin intermediul mijloacelor de comunicare rapida (posta, e-mail, telefon, fax);

Echipa

Biroul nostru se bazează pe experienţa executorilor şi a angajaţilor noştri. Echipa acestui birou este formată din 15 oameni tineri şi motivaţi, experimentaţi, entuziaşti şi pasionaţi de tot ce înseamnă ştiinţa dreptului, şi care, în timp, au dat dovadă de eficienţă şi promptitudine în colaborările avute.

Cristian-Florin Dumitru – Executor Judecătoresc

Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti, din anul 1998. Cu o experienţă profesională de peste 20 ani, şi-a început activitatea de executor bancar în urmă cu 18 ani în cadrul Băncii Comerciale Ion Ţiriac (actualmente UniCredit Ţiriac Bank), ocupând până în Iunie 2012 mai multe funcţii de conducere în diferite unităţi bancare, respectiv Director Recuperări Creanţe în cadrul Bank Leumi România SA (2006-2009) şi Head of Workout în cadrul Piraeus Bank Romania SA. (2009-2012) Membru fondator al Asociaţiei Profesionale a Executorilor Bancari din România, Cristian-Florin Dumitru s-a implicat activ atât în activitatea Asociaţiei cât şi în elaborarea de norme şi proceduri interne specific bancare şi în elaborarea proiectului Legii nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiar nebancare. Dumitru Cristian-Florin a fost numit Exector Judecatoresc din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1749/C, având raza de competenţă teritorială pe Curtea de Apel Bucureşti.

Olga Claudia Iancu – Executor Judecătoresc

Cu o experienţă profesională de peste 14 ani in domeniul executarii silite, şi-a început activitatea ca si consilier juridic, ca mai apoi sa ocupe funcţia de Executor Bancar în cadrul Piraeus Bank Romania SA. In anul 2013 a fost admisa in profesia de Executor Judecatoresc.